despre pelicani politicieni

Pe melodia glasurilor de politicieni care dezbăteau (mai degrabă) pe cineva (decît ceva) la Publika- am adormit. Așa, în hainele de afară, cum îi place lu mama. Cu tuș curs sub ochi și cu brățara imprimată în piele. Cînd m-oi trezi, oi dezlipi brățara de pe mînă și oi mîngîia adînciturile pînă or dispărea, ca să le simt relieful. Cea mai bogată experiență tactilă, după părerea mea.

Stau îmbăcată în aceeași rochie, cu fundul într-un colac care plutește pe un pîrîiaș ca cele din parcurile tematice, lent pe deal și la deal, spre muchia lui. De acolo, de sus, se vede monumentul în cinstea eliberării Moldovei de ocupația Germano-Fascistă (ca acel vis-a-vis de Academia de Științe) undeva la poalele dealului. Totu-i alb-negru ca-n filmele sovietice. Parcă amuș amuș o să apară și inscripția КИНО.

Pe niște rădăcini de copaci ieșite din pămînt stau doi pelicani.

– Nu cred că vizita doamnei Merkel va aduce schimbări, spune primu cu accent românesc.

–   Dacă domnul Filat ar fi preocupat cu Angela care trebuie, evident s-ar face mai multe, spune a doilea pelican și ei rîd sub musteți tare diplomat.

***

Îs stranii lucrurile pe care le visăm. America, de exemplu, visează oportunități egale, da Moldova visează să trăiască o viață demnă de invidia vecinului.

‘Tare ești bolnăvioară,

Drăguță mioară.’