You’re interesting, but you’re not interested. Хуле.
***
Îmblu la universitate de nivel mediu. Învăț mediu. Prețul ultimului pulover cumpărat de mine îi mediu. Regimul meu alimentar îi mediu. Arăt mediu. Vin din clasa socială medie. La școală am învățat mediu. Depun efort mediu la activități. Aplicația mea la Master îi gata… în mediu.
În mediu, mă simt de-a pula pentru că totul în jurul meu e de nivel mediu.
Beau ceai de 5 ori pe zi, în mediu. Las lingurița în cană, just because I like living on the edge. Ieri a fost prima dată în 22 de ani cînd lingura mi-a căzut peste ochi. Tata m-a avertizat de așa posibilitate.
Am nevoie de patru pahare medii, în mediu, ca să simt ceva. Sau mai bine spus- să nu simt nimic.
În mediul meu academic șuieră vîntul, cîntă greieri și se rostogolesc cactuși. N-am nici cu cine, nici despre ce vorbi.
Nu-mi mai fac griji că n-o să-mi găsesc bărbat. Chiar deloc. Am ascultat descrierile lor despre potențialele lor femele pe care le vor (nu mai puțin decît) fatale. Tot pe ei i-am văzut plimbîndu-se de mînă cu fetișcane care arată mediu, îs de inteligență medie, îl citează pe Murakami crezînd că el îi вафливротский și cărțile lui trebuie să aibă mult sens раз уж nimeni нихуя n-a înțeles din lecturarea lor. În mediu, îs fete numa bune de cusut goblen.
Dar avînd în vedere că sunt și eu- medie, mă văd cu inel pe deget relavit curînd.
-Mai dă-i o șansă. El are mîini frumoase.
-Da, da’ nu cu degetu se fac copiii.
-Da, da’ nu cu pula o să ți se joace cineva în păr.
Nu-mi mai fac griji că n-o să-mi găsesc bărbat. Chiar deloc. Am ascultat descrierile lor despre potențialele lor femele pe care le vor (nu mai puțin decît) fatale. Tot pe ei i-am văzut plimbîndu-se de mînă cu fetișcane care arată mediu, îs de inteligență medie, îl citează pe Murakami crezînd că el îi вафливротский și cărțile lui trebuie să aibă mult sens раз уж nimeni нихуя n-a înțeles din lecturarea lor. În mediu, îs fete numa bune de cusut goblen.
Dar avînd în vedere că sunt și eu- medie, mă văd cu inel pe deget relavit curînd.
Intelept ar fi , daca esti de nivel mediu sa-ti tii cugetarile in mediul tau si nu public , pe bloguri ! Intr-adevar , prostia ingenua este mascata de aere academice , dar tot straluceste .
LikeLike
Aș vrea să spun ceva în apărarea mea, dar (честно-пречестно) мне пофиг 🙂
LikeLike
crisuadi tu esti si mai prost, daca citesti ceva care consideri ca este sub nivelul tau si te mai obosesti sa si comentezi. Fiecare e liber sa faca orice pe bloguri,
farderusine – esti genial/a.
LikeLike
as fi spus “si ai scris un articol mediu” vot tolika nu pot. ai descris intr-un mod exceptional soarta mediocritatii. si cu toate ca nu sunt de acord cu ce ai scris, ai scris asta bine))
LikeLike
that is probably the highest of all compliments. Multumesc! Adinca plecaciune 🙂
LikeLike