despre ultima noapte de studenție, întîia noapte de șomaj

Ai voie să întîrzii numai atunci cînd numele tău e scris pe fațada unei clădiri.

***

Ceasul îmi spune că întîrzii, iar șoferii care claxonează îi spun orașului că este și el în întîrziere.

Îmbuc un Orbit închizînd ușa rutierei. Dezbrac sacoul ud la subțioara dreaptă și înjur făcîndu-mi drum spre Aleea Clasicilor printre puful de plopi ca Moise care desparte Marea Roșie. Împiedicîndu-mă de una din găurile bordurii, încerc să-mi aduc aminte de ce am hotărît să mă întorc în Chișinău. Moldova- țara în care oameni, cînd merg, se uită sub picioare, și oricum reușesc să nu  vadă lucrurile care se întîmplă sub nas.

Timpul ia prea mult timp în capitală. Rutierele se coc în ambuteiaje, oamenii se coc în rutiere, șoferii pun coarne troleibuzelor și iubiții își pun coarne unul celuilalt în pauza de masă. Nimeni nu  iese din casă pînă nu dejunează și,  pînă una-alta, dejunul se transform în prînz. Fiindcă nu avem timp să găsim timp liber.

Prima prezumție greșită e că o să ai timp și libertate la 18 ani. A doua prezumție greșită e că o să ai timp și independență în timpul anilor de universitate. A treia prezumție greșită e că nu o să ai timp liber după absolvirea ei și o să găsești ușor de lucru. Mai bine spus, lucrul singur o să te găsească pe tine pentru că meriți ce e mai bun.

Un cîine mă ajunge din urmă și îmi miroase cu nasul umed piciorul colbăit, moment în care teama mă oprește din mers. În momentul în care salivează lîngă papucii mei pe care i-am șters la ieșirea din casă, понимаю что ничего не хочу. Хочю нюхать цветы и носить красивые туфли. Dar așa cum ultimele tendințe în societate și mișcarea feministă arată cu degetul spre birou în locul rafturilor cu pantofi, decid să îmi grăbesc pasul spre locul întîlnirii.

Mă grăbesc în speranța că în scurt timp datoriile mele vor deveni obligații, vacanțele vor deveni concedii, absențele nemotivate vor deveni foi de boală, iar șomera cu potențial de angajare va înceta să răspundă apelurilor ‘pentru că e în ședință’.

Îmi rod ochiul cu încheietura arătătorului și realizez că mi-am întins creionul pe față și mi-am băgat rimel în ochi. Am uitat că mi-am accentuat ochii (lucru pe care nu-l fac de obicei) în speranța de a sustrage atenția de la herpesul care mi-a urîțit buza de jos. Pentru că nu prea am înțeles cum se obține un post de lucru: avînd cunoștințe, prin cunoștințe, sau arătînd bine, am decis să le combin (stîngaci) pe toate 3. К чёрту, да?