despre dreptul meu la plăcinte cu cartofi

Ajunsă acasă, mă uit mai atent la pachetul cu plăcinte cumpărate la kilogram și îmi promit că odată și odată îmi voi reanima demnitatea de consumator. Doamna de la mîncăruri preparate îmi cîntărise plăcintele cu cartofi la prețul celor cu brînză într-o țară unde nu se fac returnări.

La ordinul mamei și împotriva voințe mele, mă întorc să o confrunt pe doamna vînzătoare. Știam că mama m-a trimis înapoi la magazin mai mult din ciudă decît din optimism că am putea rezolva situația. Nu era prima dată cînd ne-au amăgit cu plăcintele.

Cu furia a zece sori îi arăt ценник-ul cu preț greșit la care ea îmi spune că “nu e mare brînză” la care eu îi zic că “de fapt, nu e deloc brînză”.

Managerul magazinului îmi explică că nu poate face nimic în acest caz. Ochii mei îl privesc cu revoltă printre firele de breton pe care mi le-a scurtat frizerița din salonul de peste drum pentru că “așa stă mai bine” decît cum am rugat-o eu să taie.

***

O mînă apare de peste umărul meu drept și plasează în fața mea o farfurie cu pui copt. Eu comandasem pasta. Încerc să convoc cuvintele cu care aș putea descrie politicos că domnul chelner american a încurcat comanda, dar demnitatea mea de consumator răspunde la impulsul meu ca un mușchi care a fost atrofiat mai mult de 20 de ani. Îmi înghit cuvintele în două cu o felie de pui și îmi promit să-mi exercit drepturile data viitoare.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s