Lecția de biologie era unica lecție pentru care aș fi deschis manualul acasă. În primul rînd pentru că îmi plăcea subiectul, în al doilea rînd pentru că la doamna profesoară de biologie era imposibil de copiat.

Am intrat în clasă simțindu-mă pregătită. Mariana, care călătorise cu catalogul în brațe de la etajul 2 la etajul 3, îl deschide la secția Biologie, trece cu degetul de la A la Z și îmi spune mie și altor 3 că demult nu avem notă și că “precis vă întreabă”.

După o interogație publică și un recital impecabil la tema genelor alele, doamna profesoară de biologie îmi spune să mă așez. Citesc tensiunea creată în spațiul dintre sprîncenele ei pensate impecabil și murmur cu buzele întredeschise zece, zece, zece…

Înțeleg îndoiala ei. Nu fac parte din grupul fetelor din fruntea clasei. Eu îs muritor de rînd și ea nu e convinsă ca eu aș putea să mă alătur lor măcar pentru 45 de minute cu o notă de zece la subiectul ei.

O idee interesantă îi relaxează fruntea doamnei profesoară de biologie, iar degetele ei cu manichiură impecabilă încep a răsfoi catalogul la secția Matematică unde notele mele se mențin încăpățînate la sud de 9. Mai răsfoiește spre ultimele pagini completate cu ocupația părinților și începe a calcula media dintre ultima mea notă la mateșă și cariera mamei, și apoi trasează cu pixul în secția Biologie ceea ce recunosc din depărtare a fi un 6 inversat.

Chiar și Corina, care a primit nota zece la lecția trecută pentru că a răspuns la întrebarea “Cum se scoate corectul machiajul de pe față” cu “Șervețele demachiante”, s-a uitat la mine cerînd iertare cu privirea în numele profei.

Scot din geantă ancheta lui Dima care are pe copertă 3 наклейщ cu Birtney Spears. O completez în protest, așa cum nu am de gînd să mai ascult la lecția de azi din principiu. Dima e direfit de ceilalți băieți, doar că vor trece mai mulți ani pînă vom învăța în ce fel anume.

La întrebarea “Pe cine simpatizezi?” fac referință la răspunsurile colegilor să văd dăcă noi, comunitatea aceste anchete, am decis să răspundem sau nu. Lena, cea care și-a pus scop să-mi facă viața imposibilă, a răspuns cu Mihai.

Răspund la întrebare și transmit ancheta lui Dima în așa fel încît să treacă prin mîinile Lenei care îmi va citi răspunsul identic. I l-am copiat pe Mihai nu pentru că îmi place, dar pentru că I am in a mood to fuck shit up today.

Se pare că totuși e posibil să copii la doamna profesoară de biologie.

celulele mele mor și se înlocuiesc una pe alta.

cândva o să am un corp care nu te-a văzut niciodată.

pe care nu l-ai văzut niciodată.

Alexandru COSMESCU

Trasez în gînd drumul de acasă pînă la școală să văd dacă-l mai țin minte. Îi știu și acum crăpăturile pe care le săream. Dacă le calc – pierd, dacă nu le calc – cîștig. Un fel de “the floor is lava” pentru Moldoveni.

În treacăt, îmi închipui farmaciile de-a lungul drumului care, cu timpul, se înmulțeau și se înghesuiau cîte două sau trei pe bloc.

Țin minte porțiunile de drum fără trotuare și vina care mă făceau s-o simt cînd nu știam cum să le merg corect; Mașinile claxonau să urc pe case, iar casele mă împingeau în stradă – o formă de umilire publică încorporată în arhitectura orașului.

Nu mai țin minte denumirile străzilor, țin minte unde mă duceau.

Parcă am trăit două vieți și pe prima nu chiar o țin minte.

Am comandat operele clasice pe care m-am prefăcut că le-am citit la școală, în caz că anume ele conțin ceva ce mi-a scăpat prima dată, în prima viață. Cartier mi le-a trimis într-o cutie înghițită de 30 de timbre în valoare de vreo două sute de lei.

Romanele noastre sunt exact cum le țin minte: ceva i s-a întîmplat cuiva în careva sat.

Spacing-ul mic între rînduri lungi mă face să mă absolvesc imediat de vină. Problema nu era că nu îmi plăcea să citesc, problema era că nu îmi plăceau cărți нудные, fără spațiu. Cel puțin între rînduri.

Cu toate astea, nu aș fi vrut să cresc în alt loc. Cu toate astea, vreau să îmbătrînesc în altul.