Profa de fizică niciodată nu uita să menționeze că tema nouă e tare grea, dar ea, totuși, o să încerce să ne-o explice. Да нет, спасибочки! Не делай мне одолжений.
Ea avea un concurs. O dată-n tare rar, ne dădea o problemă și spunea că primii 3 care o rezolvă corect primesc nota 10 pe lecție. I never bothered with such scientific marathons.
Mă deranja obsesia profesorilor față de viteza cunoștințelor noastre, în loc de calitatea lor. McDonalizarea sistemului educațional, ёпт.
Lecția de educație fizică era mai mult o lecție de memorie: cine, unde, și de cîte ori a uitat costumul sportiv. De obicei, cei care jucau fotbal nu aveau niciodată costum sportiv, iar cei care aveau costum sportiv erau eliberați (whatever the fuck that means).
Unica dată cînd făceam sport era în timpul normativelor. Din toate, mi-a prins bine doar săritura în lungime. O abilitate crucială într-o țară unde nu lucrează canalizarea.
Mărimea contează. Cel puțin asta țin minte din lecțiile de limbă română. Propozițiile trebuiau să fie lungi, ambigue, întrerupte de alte propoziții. Mesajul era irelevant.
You have not succeeded at Romanian language unless you’ve managed to confuse somebody.
I never particularly liked school. It bored me, and I never felt like I fit in.
Am petrecut 12 ani cu gîndul că gîndesc greșit și că tot ce mă înconjoară este foarte complex și complicat. The school beat my confidence down, always punished, and almost never rewarded.
We were told we would be failures, dacă nu primeam 10 pe linie. Because in Moldova, everybody is perfect, и все знают всё.
Făr de rușine 